Zici că mă iubești, dar nu te deranjează să mă dăruiești altora..

'Dragul meu,

Sigur te întrebi oare de ce ți-am scris o scrisoare, când puteam să te sun și să vorbesc cu tine.

Sincer?!..nu am gasit puterea să vin și să îți spun în față cele ce urmează. Mi-e greu, mult mai greu decât ai putea tu înțelege. În fapt nici nu știu dacă tu înțelegi ceva, sau dacă vrei să înțelegi, pentru că în ochii tăi nu sunt altceva decât o marionetă. O păpușă pe care o dai și altora să se joace cu ea atunci când tu te-ai plictisit de mine. Îți pare mai de folos să scoți bani din a mă împrumuta și altora decât să mă iubești tu.. da ce zic eu iubire, când tu nu știi ce înseamnă asta! Și nu! Faptul ca ești gelos după ce m-ai dat altora să mă folosească și apoi te temi să nu fug cu vreunul, NU se cheamă iubire! Nici măcar în mintea ta bolnavă n-ar trebui să crezi asta!

La cum te știu, tot ce ai înțeles până acum e că te-am făcut bolnav. Și tu nu accepți astfel de jigniri. Nu, tu ai demnitate și ceri respect! Dar lasă-mă să îți spun că nu e o jignire. Tu ești bolnav pe bune! Nu fizic, deși inima pe care o ai e putrezită de mult.. Tu ești bolnav în gândire, în caracter, în simțire. Ești atât de bolnav că nu ar trebui să îți fie permis să iei contact cu ceilalți. Cu nimeni. Nici macar cu tine în oglindă!

Nu știu ce a fost în capul meu de am crezut în tine! Poate prea multă prostie..sigur a fost prostie! Pentru că altfel nu-mi pot explica de ce am acceptat toate câte mi-ai facut.. credeam eu că te vindec prin sacrificiul meu.. dar uite, ai venit să-mi demonstrezi că n-am făcut nimic altceva decât să-ți alimentez boala crescândă.. cred că e vina mea. Trebuia să te las de prima dată când ai râs când eu ți-am zis ca sunt virgină și dacă mă dăruiesc ție o fac pentru că te iubesc, nu pentru că am dorințe carnale.

E greu să te fac să înțelegi acum ceea ce mama ta nu te-a învățat la timp. Mi-ai luat iubirea că pe o slăbiciune. Nu mi-ai simțit freamătul sufletului.. dar ce să simți, când tu mi-ai arătat că-n lume sunt și carcase umblatoare, goale și fără de spirit. Esti gol.. mult prea gol să-ți înțelegi abisul.

Scriu și plâng. Plâng de proastă ce-am fost și realizez că tot pentru mine scriu. Să-mi curăț sufletul, să-mi vărs veninul pe care mi l-ai injectat în inimă în toți anii ăștia. Plâng să mi le aduc aminte pe toate și să nu le uit. Nu vreau să uit, pentru că nu vreau sa repet aceleași greșeli la nesfârșit. Plâng și mă rog de mine să-mi iert greșelile..

Acum știu, știu că tu nu ai nici o vină. Eu te-am văzut așa cum mi te-am dorit, nu așa cum ai fost. E vina mea! Dar nu-i nimic, orice sfârșit e șansa unui nou început și viață mi-a dăruit experiența ce o am acum. Întocmai pentru a nu-mi repeta greșelile. Iar eu cu siguranță nu le mai repet!'