A venit ca să plece, dar a ajuns să rămână..

S-au iubit că doi copii răsfățați. Fiecare trăgând pe partea sa. Ea să fie iubită și mereu deasupra celorlalte, el să-și satisfacă fanteziile mereu crescânde. Fiecare-a iubit în felul lui și-a tras spre scopul său. O relație, două direcții diferite. Dar n-a fost mereu așa..

Totul a început cu doi tineri aflați în aventura descoperirii sinelui. Liberi în spirit, liberi în simțire. Amândoi cu scop comun. Să descopere viață și s-o trăiască cum se poate mai bine. În felul lor, în afară normelor și cadrelor sociale. Departe de ochii curioși ai lumi și în căutarea plăcerii proprii. Ei doi și-atât!

Lucrurile aveau să se schimbe peste ani, când ea, la fel ca mai toate femeile a început să-și dorească mai mult. Mai multă atenție, mai mult timp, mai mult din el.. de aici până la a-și dori o familie nu a mai fost decât un pas..

Așa că s-au căsătorit! El pentru că o vroia pe ea! A crezut că dacă îi oferă oficializarea relației în conformitate cu cadrele sociale, atunci ea se va liniștii și va fi ca la început..ca atunci când tot ce își doreau era libertate și sexualitate. Dar n-a fost să fie așa..

Cu acte de 'proprietate' unul asupra altuia, au început să își taie din libertate unul celuilalt. Dacă înainte jurau că pe ei actele nu au să îi schimbe, acum lucrurile stăteau altfel. Încet încet și fără să își dea seama, au început să gândească în cadre, limitați de 'ce-o să zică lumea acum' și 'acum nu se mai poate pentru că suntem căsătoriți'. Tinerii liberi de altă dată, de-acum își construiau limite și bariere imaginare. De acum le pasa de lucruri pe care altă dată nici nu le luau în seamă. Alta dată erau prea ocupați să le pese. Erau ocupați cu ei, cu iubirea lor. Acum erau căsătoriți și îngrădiți de propriile lor minți.

Ce nu realizau ei era că lumii nu-i pasă. Nu i-a păsat niciodată. Tot ce face societatea e să limiteze iubiri, să frângă aripi.. cu toții au realizat la un moment dat că gura lumii i-a distrus, însă au fost prea obosiți să le mai pese sau să schimbe ceva. Așa că de-atunci încoace tot ce face lumea.. e să atragă alte suflete în malaxorul nefericirii ei.. pe unii îi scapă, însă nu i-a scăpat și pe ei..

Căzând în capcana societății mincinoase, ea a crezut că un copil e soluția. Și i-a cerut lui. El n-a vrut. A zis că nu e pregătit. Și-a stat ferm pe poziție, refuzându-i dorința. Până la urmă la ce le trebuia lor un copil. Erau mult prea tineri pentru unul, și el nu-și dorea un obstacol în calea lui spre iubirea carnală de care era dependent. Așa că ea a plecat! Și plecată a fost..

Până într-o zi când.. a apărut din nou. Și nu singură. Cu un copil în brațe. Prea mic că să înțeleagă situația. Însă ea n-a venit cu gândul să stea, ci cu gândul să plece. Venise să finalizeze ce rămase de mult neterminat.. relația lor. Venise să divorțeze. Pentru că n-a avut curajul să o facă atunci când a plecat.

Înarmată cu răceala în suflet și duritate în vorbire, a venit să ceară eliberarea din ce se presupunea a fi murit de mult, relația și iubirea lor..

Surprinzător pentru amândoi, s-a întâmplă ceea ce nici unul nu ar fi putut crede vreodata. Iubirea pe care ei o credeau moartă era mai vie ca niciodată! Și mai liberă că niciodată. Ea.. a venit să plece, însă a ajuns să rămână. Iar el, a devenit mai tata decât ar fi putut fi pentru propriul lui copil..

În fapt.. la nivel spiritual copilul era al lui, pentru că ea cu el l-a vrut.

Fantasmagoric, însă ei sunt fericiți împreună și azi. Copilul acum e el la casa lui și a învățat iubirea de la ai lui. A învățat cum să trăiască în afară normelor și mereu să-și asculte inimă. Iubirea adevărată există. Ea este peste tot.. însă niciodată n-o vei găsi în interiorul cadrelor sociale. Iubirea adevărată are propria ei dimensiune. În afară timpului.. în afara spațiului.. mereu în libertate..